. emblema Tymes Tours, link spre www.tymestours.ro

tymes tours

agentie de turism & tour-operator in Timisoara
servicii turism pentru firme (corporate customers / B2B)

excursie pentru invitaţi din străinătate, în zona Faget: biserici de lemn, sate pitoreşti, peisaje mioritice
.

Zona Făget: biserici de lemn, sate pitoreşti şi păduri nesfârşite

Tur de 1-2 zile pentru invitaţii din străinătate ai firmelor din zona Timişoara

excursie în satele cu biserici de lemn de lângă Făget – Banatul "mioritic"

 dist
  • traseu în zona Făget (Jud. Timiş), prin satele de pe cursul superior al Begheiului; vizităm aici atât biserici de lemn (sunt numeroase!), cât şi alte obiective (mănăstiri, sate tradiţionale, ateliere etc.)
  • posibilităţi de plimbări uşoare: sate mici, izolate, păduri, relief carstic (peşteri)
  • posibilităţi de contact cu locuitorii, inclusiv prin masă la ţărani acasă
  • obiectivele prezentate pot ocupa o zi sau două zile
dist
  • durata: 1 zi (8 până la 12 ore) sau două zile, funcţie de varianta aleasă
  • pachetul turistic include ghid, transport, masă (pensiune completă), eventual şi cazare
  • ghid limbile engleză şi germană, pentru alte limbi rugăm anunţaţi din timp
  • preţ: la cerere, funcţie de mărimea grupului şi de serviciile alese
  • organizare: doar la cerere
  • descriere program turistic în format PDF

sate pitoresti din Carpati, pe valea Begai (Begheiului) ... pe-o gura de rai

biserica de lemn din Poieni, aproape de izvoarele Begheiului


foto: colecţia tymes tours

start album     imaginea anterioara imaginea urmatoare     ultima imagine

Biserica de lemn din Poieni

Este singura biserică la care şi pereţii sunt acoperiţi cu şindrilă; procedeul este unic între bisericile de lemn din Banat, şi destul de rar întâlnit la nivelul României. Pictura interioară este cea originală de la 1812; a fost realizată pe pânză, apoi lipită pe pereţi, şi este mai bine păstrată decât în multe alte biserici similare. Cercetătorul Dorina Pârvulescu de la Muzeul de Artă Timişoara a remarcat calitatea picturii lui Petar (Petru) Nicolici, marcată de puternice influenţe ale neoclasicismului ce se făcea simţit în Banat la începutul secolului al XIX-lea.

În sat se poate observa uşor că lemnul constituie materialul de construcţie pentru multe case vechi; la Poieni trăiesc azi doar puţin peste 300 de locuitori – la 1910 erau de două ori mai mulţi! – şi deci aici arhitectura tradiţională s-a păstrat bine, activitatea constructivă din ultimii 100 de ani putând fi lesne neglijată. Se mai păstrează în sat o moară de apă.

Satul Poieni este situat pe braţul Begheiului numit Bega Poienilor sau Bega Caldă. Este ultimul sat de pe vale (adică cel situat cel mai adânc în inima munţilor), jur împrejur se află un relief carstic atractiv (deşi, la prima vedere nu este trădat de nimic spectaculos), cu mici cascade, peşteri şi avene, izvoare carstice. Ne atrage atenţie valea Şasa, foarte frumoasă. Iată un link cu o imagine panoramică a unui peisaj montan tipic de lângă Poieni (cascadă, pădure virgină cu multe doborâturi de vânt).

Până în 1994 se putea ajunge până la Poieni (şi chiar mai sus de sat, în continuare pe vale) cu trenuleţul forestier cu aburi ("mocăniţa"); sistarea circulaţiei trenuleţului, urmată de clasica comercializare / devalizare a liniei, a însemnat amanetarea viitorului turistic al zonei. Bineînţeles că cei de la conducerea Consiliului Judeţean Timiş nu au auzit de succesul comercial excepţional al mocăniţei de pe Vaser, din Maramureş; şi deci, în loc să se facă ceva pentru re-instalarea liniei (nu ar costa o avere şi ar da o şansă valorificării turistice a bisericilor de lemn), se planifică investiţii în zona vilelor de "baştani" de pe malul lacului Surduc.

Întreaga zonă Făget este aşezată la marginea Banatului cu Transilvania, iar satul Poieni este situat chiar pe fosta "graniţă"; de fapt apartenenţa localităţii a fluctuat de-a lungul istoriei: a ţinut când de Banat, când de comitatul Hunedoara din Ardeal. Ca şi în cazul satului Crivina de Sus, şi din Poieni trecerea în valea vecină – Valea Lăpugiului – este uşoară, dar, în cazul Poieniului, vor trebui străbătute păduri întinse punctate, în ciuda numelui, doar pe alocuri de luminişuri şi poieni.

Încă mult mai interesantă este plimbarea spre satul "vecin" (termenul este relativ datorită distanţei) Bătrâna. Este un mic sat de tip "risipit", aşezat pe culme (nu în vale ca celelalte localităţi ale zonei) şi locuit de (câteva) familii de "pădureni", o populaţie arhaică şi foarte interesantă. Pădurenii trăiesc doar în partea estică a Munţilor Poiana Ruscă (partea ce ţine administrativ de Jud. Hunedoara) şi, de-a lungul secolelor, satele şi cătunele lor, aşezate aproape mereu pe culmi, şi nu pe văi, au "îmblânzit" mult peisajul montan: petice de ogoare pe vârf de munte, versanţi terasaţi etc.


biserica de lemn din Crivina de Sus inscriptia de la Crivina de Sus biserica de lemn din Romanesti biserica de lemn din Romanesti: turn cu bulb baroc (ceapa baroca) biserica de lemn din Romanesti, interior

Mulţi străini au auzit despre bisericile de lemn din România – puţini ştiu că avem şi noi aşa ceva în Banat, nu departe de Timişoara. Martore ale unui trecut zbuciumat, bisericile de lemn din zona Făgetului se găsesc prin sate de deal şi de munte – Crivina de Sus, Pietroasa, Poeni, Româneşti, Zolt, Povergina etc. etc.; toate sunt în sine localităţi pitoreşti, destul de izolate, cu viaţă tradiţională. Am putea numi această zonă "Banatul Mioritic". Majoritatea bisericilor de lemn adăpostesc frumoase picturi interioare (cel mai adesea din sec. al XVIII-lea), ce pot constitui o introducere captivantă în lumea bisericii ortodoxe. Din păcate majoritatea bisericilor (inclusiv picturile din interior) sunt degradate şi ar necesita intervenţii urgente pentru reparaţii (mai ales ale acoperişurilor) şi restaurări. Prin acest pachet turistic încercăm să atragem şi atenţia asupra valorii acestor monumente; ele sunt adesea ignorate chiar şi de către locuitorii satelor respective!

Zona în sine – vorbim despre cursul superior al Begăi / Begheiului – are un farmec blând: păduri întinse întrerupte de poieni, pajişti şi livezi bătrâne. Satele sunt mici şi populaţia este în scădere accentuată, de aceea şi impactul asupra peisajului este limitat. Se pot face şi plimbări plăcute de la un sat la altul (dintr-o vale în alta), trecând peste spinări de dealuri cu panorame frumoase. Plimbările cu bicicleta sunt ideale aici, la fel şi căutatul de ciuperci în pădurile cvasivirgine. Există şi destul de multe peşteri pe aici şi, deşi vizitarea lor nu este chiar simplă (şi noi nu includem vizite de peşteri în această excursie), chiar şi intrările în peşteri sunte interesante; întâlnim uneori gurile întunecate ale avenelor (peşteri verticale, care încep cu un puţ) chiar în mijlocul pădurii, unde te aştepţi mai puţin.

Există mai multe posibilităţi de programe turistice (pachete turistice) în zona Făget. O excursie scurtă de o zi, cu Timişoara ca punct de start şi de final, poate conţine vizita a 2 biserici de lemn (de ex.: Româneşti şi Crivina de Sus) şi vizita mănăstirii ortodoxe de la Româneşti. Putem organiza şi o degustare de ţuică la ţărani, şi eventual o masă tradiţională – fie în varianta "frugală" (cu mămăligă, şuncă, ceapă, legume din grădină) fie "full-option" (cu sarmale, ştrudel cu dovleac & Co.). O excursie de una-două zile ar include, pe lângă punctele de mai sus, şi vizita Văii Gladnei (la Zolt avem o frumoasă biserică de lemn), plimbare din Valea Zoldiana spre Luncani şi eventual vizită la atelierul de ceramică tradiţională (olarit) de la Jupâneşti.

Din punct de vedere logistic, excursia este relativ simplă: agenţia Tymes Tours asigură transportul, masa (pensiune completă), ghidajul şi vizitarea obiectivelor. În varianta excursiei de 1-2 zile, care necesită înnoptare, cazarea se face la pensiuni – la Zolt, Româneşti sau chiar la Dobra (în Jud. Hunedoara, nu departe de Făget).

Notă. Regiunea cu bisericile de lemn se află la graniţa dintre Banat şi Ardeal (Transilvania). Dacă trecem "graniţa" (practic: dacă trecem din Judeţul Timiş în Judeţul Hunedoara) găsim o zonă asemănătoare. Şi aici se află multe biserici de lemn, a căror siluetă diferă însă întrucâtva de cea a bisericilor de lemn văzute în Banat. Pe Valea Lăpugiului, care se adânceşte şi ea destul de mult în Munţii Poiana Ruscă, găsim o frumoasă biserică de lemn la Lăpugiul de Jos, o zonă carstică cu peşteri (spre izvoarele văii) dar putem şi să vizităm un punct fosilifer cu scoici fosile (nu vom colecta fosile, însă căutatul lor pe malul unui pârâiaş este o activitate interesantă).

În principiu, varianta "excursie de 1 zi" este o oportunitate excelentă de a evada scurt din Timişoara, într-o atmosferă rurală relaxată şi tradiţională, în contrast puternic cu viteza şi stresul din marele oraş. Iar varianta "excursie de două zile" oferă şansa de a cunoaşte mai bine această zonă turistică interesantă şi foarte puţin vizitată.






tymes tours este proprietatea SC Tymes Globetrotter SRL
Str. Lisabona nr. 7/1A, Timisoara, RO 300603, info@tymestours.ro
Licenta turism 3196/2004