. emblema Tymes Tours, link spre www.tymestours.ro

tymes tours

agentie de turism & tour-operator in Timisoara
servicii turism pentru firme (corporate customers / B2B)

turism în Timişoara – potenţial, realitate sau proiect?
.

iun.-oct. 2009: Participare la proiectul de turism al Primăriei Municipiului Timişoara

editarea de materiale publicitare şi informative şi elaborarea strategiei de turism a Timişoarei

noutăţi şi alte informaţii din activitatea Tymes Tours în ultima perioadă

 dist dist

tot ca la Viena: "die Pawlatschen" interferenţe culturale: biserica sârbească cu picturi Biedermeyer iconostas valoros în biserica sârbească Piaţa Victoriei / Operei: o aglomerare interesantă de simboluri Timişoara nu este (nicidecum!) un muzeu fără viaţă

vizite prin muzee – şi concluziile de rigoare


foto: colecţia tymes tours

start album     imaginea anterioara imaginea urmatoare     ultima imagine

Muzeele oraşului – şi bune, şi rele

O temă importantă a proiectului a constat în studiul legăturii dintre cultură şi turism la Timişoara. În acest context au trebuit evaluate toate muzeele din oraş. Pentru noi a fost o activitate interesantă per ansamblu, căci ne-a permis accesul în "bucătăria internă" a instituţiilor muzeale.

Timişoara nu dispune de prea multe muzee, iar acelea care există nu sunt de faimă şi talie internaţională. Punctual, unele dintre exponate sunt categoric de interes european, însă doar arareori se întrunesc toate condiţiile pentru ca aceste exponate să aibe o semnificaţie pentru turism. Muzeele Timişoarei beneficiază oarecum de fluxul turistic existent, dar în nici un caz nu îl generează. Diferenţa faţă de oraşe precum Sibiul, care dispune de două muzee faimoase (Muzeul Bruckenthal şi respectiv Muzeul ASTRA al civilizaţiei populare) este evidentă.

Iar situaţia muzeelor timişorene nu se va schimba peste noapte, căci renumele unui muzeu se clădeşte în decenii de muncă asiduă, necesitând ca managementul cultural să fie unul de excepţie nu doar 3-4 ani, ci de-a lungul mai multor generaţii.

Situaţia financiară nefavorabilă explică multe deficienţe, dar (din păcate) nu pe toate. Într-adevăr Muzeul de Artă, proaspăt mutat la Palatul Baroc, se poate lăuda şi cu un sediu excepţional dar şi cu manifestări culturale (expoziţionale) atractive, reuşind într-un timp foarte scurt să se impună pe scena culturală locală.

La polul opus se află Muzeul Banatului şi Muzeul Satului Bănăţean (de la Pădurea Verde). Aici situaţia spaţiilor expoziţionale este tristă (dramatică pe alocuri), dar şi personalul pare să fie blazat de lipsa permanentă de fonduri şi de spaţii decente (inclusiv nişte birouri cât de cât...), şi lipsit de entuziasm şi iniţiativă. Numai aşa ne explicăm de ce nu se iau nici măcar acele măsuri, care nu sunt foarte costisitoare: inscripţionarea mai modernă a exponatelor şi neapărat în mai multe limbi, amenajarea unui spaţiu decent măcar la intrare etc. La Muzeul Banatului este greu de conceput că un ansamblu de exponate de valoare incontestabilă – este vorba de sanctuarul de la Parţa, reconstituit – nu este expus într-un spaţiu adecvat; câtă vreme clădirea este în renovare, măcar pentru acest obiectiv excepţional, de nivel european, s-ar fi putut amenaja un spaţiu modern şi vizitabil şi pe durata şantierului. De asemenea site-ul muzeului este la nivelul copilăriilor din anii 1990, şi un face-lift general al site-ului nu ar însemna o gaură imensă în buget. Deşi aveam această sarcină în proiect (proiectarea unui set de măsuri pentru dezvoltarea turismului cultural prin intermediul muzeelor) am încercat să ne limităm strict la aspecte concrete. Deja există destulă maculatură pe aceste subiecte şi cu certitudine nu suntem experţi în management cultural. Dar unele aspecte legate de impactul muzeelor asupra turismului local sunt evidente, şi corectabile.

Este posibil ca multe dintre deficienţele de la Muzeul Banatului şi respectiv Muzeul Satului să fie înlăturate odată cu finalizarea renovărilor şi restaurărilor (la Muzeul Banatului lucrările ar trebui să se finalizeze în 2014-2015), chiar dacă unele dintre punctele-problemă nu sunt în dependenţă directă de sediu. Ar fi un mare câştig pentru oraş, chiar dacă impactul asupra turismului este o cu totul altă treabă.

Studiul impactului muzeelor asupra turismului timişorean a fost din start o sarcină ingrată şi cu finalitate discutabilă, căci toate muzeele importante menţionate mai sus se află în adiministrarea Consiliului Judeţean Timiş, iar proiectul nostru, derulat fiind de primărie, nu avea cum să provoace vreo tresărire din sprâncene la nivelul administraţiei judeţene; cu atât mai puţin să ducă la luarea vreunei măsuri. Anume, este relativ bine cunoscut războiul politic de uzură dintre adiminstraţia locală (primărie, consiliul local) şi cea judeţeană (CJT, prefectură). Acest veşnice hărţuieli balcanice între combatanţi ne lasă indiferenţi, mai ales că, din punctul de vedere al dezvoltării turismului, în ambele cazuri s-ar putea face mult mai mult. Pe de altă parte, comunitatea culturală a Timişoarei nu este atât de numeroasă, încât actorii locali să nu se cunoască între ei – şi unii dintre ei (inclusiv din managementul muzeelor) se înscriu la cuvânt în schimbul de şuturi dintre cei din forurile adiministrative ce îi tutelează. Până una-alta, la nivelul administraţiei locale sau judeţene nu există încă vreun adevărat mecena, în ciuda orgoliilor personale ale unora. Iar, din păcate, uitându-ne pe scena politică din zonă (care aici în Banat nu e cu absolut nimic mai brează decât cea de la Bucureşti...) nu vedem la orizont nici în viitor vreun sprijin serios pentru cultură şi turism – adică pentru turismul cultural.


evenimente la Timişoara: destule? de calitate acceptabilă? seara în Piaţa Operei: nimic spectaculos în Piaţa Unirii: noapte de vis! Piaţa Unirii noaptea: unul dintre punctele forte ale Timişoarei în măruntaiele Bisericii Mileniului

Un proiect complex pe teme de turism a fost derulat de primăria Timişoara în vara şi toamna anului 2009. Se avea în vedere acoperirea (măcar parţială) mai multor lacune în domeniul turismului local, de aceea şi proiectul a avut direcţii diferite, unele fără legătură directă între ele. Agenţia de turism Tymes Tours avea mai multe atuuri pentru a fi aleasă ca şi consultant de turism: avea o experienţă relevantă în turismul de incoming, participase la multe târguri internaţionale de turism şi avea şi experienţa participării la proiecte anterioare în turism, derulate de ADETIM / Consiliul Judeţean Timiş. Am fost deci selectaţi, şi Tymes Tours s-a implicat în toate sub-punctele proiectului, în toate etapele.

Pe de o parte, era necesar un studiu al situaţiei existente şi al potenţialului turistic al Timişoarei (inclusiv o analiză detaliată a punctelor tari / slabe, a oportunităţilor etc.). Acest studiu urma să fie punctul de plecare şi pentru alte proiecte de turism în viitor. O parte din datele ce urmau să fundamenteze studiul urmau să provină dintr-un studiu / cercetare de piaţă – realizarea unor interviuri şi discuţii cu turişti din Timişoara. Echipa Tymes Tours a participat activ la ambele capitole.

Trebuia realizată şi o bază de date cu tot ceea ce înseamnă obiectiv turistic în Timişoara, precum şi cu serviciile turistice. La acest capitol am colaborat intens cu reprezentanţii Primăriei (mai exact: cu Infocentrul Turistic) precum şi cu Domnul Mihai Opriş, expert în istoria urbanistică a Timişoarei. Pentru noi această parte a muncii a fost probabil cea mai interesantă. Datele culese sunt organizate şi accesibile on-line pe site-ul www.timisoara-info.ro.

Pe de altă parte urmau să fie editate diverse materiale de promovare turistică şi / sau informare turistică. Am fost puternic implicaţi în această activitate – şi a fost destul de mult de lucru (editarea a zeci de pagini, inclusiv textul pentru un audioghid pe care turiştii îl pot procura de la Infocentrul Turistic situat pe Str. Alba Iulia).

Pentru noi participarea la acest proiect a fost una benefică şi interesantă, în ciuda stresului inerent legat de presiunea de timp. În mod deosebit ne-a bucurat colaborarea cu echipa de la Infocentrul Turistic şi cu Domnul Opriş; s-au cimentat legături mai vechi, au apărut legături noi şi am putut accesa multe informaţii utile.

detalii despre obiectivele turistice şi / sau oferte turistice


turism în Timişoara – tur de oraş

Timişoara este un oraş complex şi interesant – într-o măsură mult mai mare decât multe alte oraşe de mărime similară. Pe pagina din site dedicată turelor de oraş găsiţi expresia preocupărilor noastre legate de turismul în Timişoara.






tymes tours este proprietatea SC Tymes Globetrotter SRL
Str. Lisabona nr. 7/1A, Timisoara, RO 300603, info@tymestours.ro
Licenta turism 3196/2004